Tag Archives: transfrontalier

Piata Unica Digitala – serviciile de continut online

PORTABILITATEA TRANSFRONTALIERA A SERVICIILOR DE CONTINUT ONLINE

– provocarea lansata furnizorilor de servicii de continut online –

Una din primele masuri pe care CE intentioneaza sa le implementeze in cadrul Strategiei privind Piata Digitala Unica[1] are in vizor modificarea cadrului legislativ aplicabil la nivel european in materia drepturilor de autor. In acest sens, la data de 9 decembrie 2015, CE a publicat o propunere de Regulament privind asigurarea portabilitatii transfrontaliere a serviciilor de continut online in cadrul pietei interne unice (Regulamentul). In cazul in care Regulamentul este adoptat de Parlamentul Europei si Consiliu, se va aplica in mod automat in Statele Membre si va crea obligatii in sarcina furnizorilor de servicii de continut online (filme, jocuri, difuzarea de evenimente sportive, e-books, muzica), nefiind necesarea transpunerea sa in legislatia romaneasca printr-un act normativ intern. Regulamentul devine aplicabil in Romania in termen de 6 luni de la data la care va fi publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Implementarea Regulamentului isi propune sa asigure consumatorii (persoane fizice) care cumpara sau se aboneaza pentru a avea acces online la continut cum ar fi filme, diferite evenimente sportive, muzica, e-books si jocuri, ca pot accesa continutul respectiv in orice stat membru UE in cazul in care se afla temporar in afara tarii de pe teritoriul caruia a contractat astfel de servicii.

Regulamentul vizeaza toate serviciile de continut online care presupun ca furnizorul verifica Statul Membru in care abonatul isi are rezidenta, indiferent de mijloacele tehnice folosite pentru furnizare. In cazul serviciilor care ofera acces gratuit la continut online si in cazul carora furnizorul de serviciu nu verifica identitatea Statului Membru de rezidenta, Regulamentul nu este aplicabil, ceea ce inseamna ca furnizorii unor astfel de servicii nu au niciuna din obligatiile prevazute de viitorul Regulament.

In mod concret, Regulamentul, in forma propusa de CE, obliga furnizorii de servicii de continut online sa asigure portabilitatea transfrontaliera a acestor servicii si prevede ca orice clauza din contractele incheiate de furnizorii de servicii continut cu detinatorii drepturilor de autor asupra continutului si care limiteaza acest drept este nula si inaplicabila[2]. Regulamentul se aplica si contractelor incheiate inainte de intrarea sa in vigoare.

Pentru a reusi sa faciliteze implementarea acestor obligatii si sa excluda incidenta mai multor sisteme legislative si eventuale discordante intre acestea, propunerea de Regulament precizeaza ca serviciul de continut online, chiar si cand este accesat in afara Statului Membru de rezidenta, se considera a fi furnizat si accesat exclusiv in Statul Membru de rezidenta al clientului si ca protectia drepturilor de autor asupra operelor accesate online este reglementata de legislatia Statului Membru de rezidenta[3].

Regulamentul, in forma propusa de CE, nu impune in sarcina furnizorilor de servicii de continut online sa asigure acelasi  nivel de calitate a serviciului atunci cand acesta este accesat intr-un alt Stat Membru decat cel de origine, insa obliga furnizorii sa informeze clientii cu privire la calitatea acestor servicii disponibila atunci cand sunt accesate in alt Stat Membru.

Comisia Europeana isi propune sa monitorizeze implementarea Regulamentului  in doua etape. Prima etapa de monitorizare va incepe dupa adoptarea Regulamentului de catre Parlamentul Europei si Consiliu si dureaza pana la expirarea celor 6 luni cand va deveni aplicabil automat in Statele Membre. In aceasta prima etapa CE va organiza intalniri cu reprezentantii Statelor Membre (inclusiv Romania) si principalii „actori” obligati sa respecte Regulamentul in vederea oferirii de ajutor pentru implementare. A doua etapa se contorizeaza de la data la care Regulamentul devine de directa aplicare in Statele Membre si isi propune sa verifice in ce masura efectele urmarite prin adoptarea Regulamentului se produc efectiv in fiecare Stat Membru si care este impactul asupra consumatorilor si intreprinderilor mici si mijlocii.

[1] Pe 6 mai 2015, CE a lansat Strategia privind Piata Digitala Unica care include 16 initiative ce urmeaza sa se finalizeze la sfarsitul anului 2016 si isi propune sa asigure un acces mai bun pentru consumatori si companii la bunuri si servicii care se vand online pe teritoriul Europei si sa doboare barierele din comertul online intre Statele Membre.

[2] Clauzele privind protectia teritorialitatii  care sunt introduse in mod uzual in contractele privind cesiunea drepturilor de autor si care prevad ca achizitorul continutului poate folosi si poate permite folosirea de catre terti a continutului exclusiv intr-un anumit teritoriu identificat in contract.

[3] Statul Membru in care clientul care acceseaza continutul online isi are rezidenta.

Acest material este protejat de drepturi de autor apartinand autorului conform prevederilor Legii 8/1996, antrenand consecintele legale prevazute in lege, inclusiv in actele subsecvente si jurisprudenta